Anda + Ovidiu

ANDA + OVIDIU

[RO] Al cincilea workshop Tell a Story a fost unul foto-video și l-am realizat împreună cu bunul meu prieten Eduard Carp. I-am avut în prim-plan pe Anda și Ovidiu care au fost mire și mireasă la nunta noastră regizată în stil country. Am dorit să le arătăm cursanților cum lucrăm noi pe teren și cum putem spune povești prin imagini.

Pentru mine a fost o experiență fantastică să organizez încă o nuntă cap-coadă și chiar dacă am mai făcut asta de câteva ori în trecut, am avut mari emoții. Îmi doream ca totul să fie perfect!

A fost o zi și cu ploaie și cu soare, dar ne-am păstrat entuziasmul pentru că indiferent de situație, ca fotograf și videograf, trebuie să surprinzi partea frumoasă a lucrurilor.

De dimineață am dorit să realizăm pregătirile mirilor afară, însă vremea capricioasă ne-a făcut să ne schimbăm puțin planul. La busul VW am făcut o ședință foto cu cei doi, iar mai apoi Dragoș Stan a susținut o ceremonie umanistă unde mirii și-au spus jurăminte și au schimbat inele, pe muzica cvartetului Tonos.

În tot acest timp fetele de la Vanilla Events au realizat decorul, iar Filomena și echipa ei au făcut aranjamentele florale în aceeași tematică. Am avut mai multe mese cu papetărie personalizată pentru fiecare participant, realizată de Cristina.

Seara s-a încheiat cu un mic party cu muzică live cântată de Trupa Reea. Am avut dansul mirilor și ne-am distrat și noi puțin alături de ei.

Și la final am aprins steluțe și ne-am fotografiat cu minunatul tort de la Șmafinărie.

Asta a fost povestea de nuntă pe care am creat-o în cadrul workshop-ului! Acest proiect nu ar fi fost posibil fără implicarea tuturor furnizorilor premium care au dat dovadă de multă pricepere, atenție la detalii și răbdare. Vă mulțumesc enorm de mult!

Locație: Micus Barn Micești
Modele: Anda și Ovidiu
Rochie: Patricia Bride
Costum: Gorunn
Decor: Vanilla Events
Flori: Filomena Brisc
Coafură: Iulian Buzatu
Machiaj: Tea Visan
Prăjituri: Șmafinăria
Papetăria: WhiteSand Boutique
Ceremonie: Dragoș Stan
Cvartet: Tonos
Band: Trupa Reea
Photo Bus: BW Photo Booth
Making of foto: Laura Bâlc
Making of video: Dan Pop
Asistent: Daniel Vasilca

Puteți vedea fotografii și video de making of pe BLOG!

Photographer/Editor: Julius Paul
Micești, Cluj 18.05.2021


Daria + Robert

DARIA + ROBERT

Am avut ocazia să particip la o ședință foto stilizată realizată de cei de la ZOF Creative în urma unui Giveaway pe care l-am câștigat.

În primul rând vreau să vă spun că mă bucur de fiecare dată când văd în jurul meu oameni dedicați activității lor, care încearcă mereu să inoveze și să aducă un aer proaspăt în domeniul în care activează. Pentru că și eu realizez destul de des ședințe foto de nuntă stilizate, a fost foarte interesant pentru mine să am acest schimb de experiență.

În al doilea rând a fost o zi fantastică pentru că am petrecut timp de calitate cu oameni faini pe care îi cunosc și am putut socializa cu persoane noi. Pentru mine asta a contat cel mai mult fiindcă de când cu pandemia am ajuns să îmi fie dor de oameni.

Și nu îl ultimul rând am avut plăcerea să lucrăm cu un cuplu absolut adorabil. Daria și Robert au avut multă răbdare cu noi toți și au ținut cont de toate indicațiile noastre.

Vreau să le mulțumesc organizatorilor și furnizorilor pentru acest eveniment reușit, în special Iuliei și colegelor ei care s-au străduit ca totul să fie impecabil.

Puteți vedea video-ul de making of pe contul meu de YouTube.

Design și flori: Mugur de ZOF
Rochie: Parlor
Papetărie: Papira
Papuci: Musette
Machiaj: Andrada Falcoi
Coafură: Hairpiphany
Lumânări: MO
Ceramice: Poemi
Tort: Atelier Sucre

Photographer/Editor: Julius Paul
Domeniul Orlandea/Sibiu, 23.02.2021


Cătălina + Vali

CĂTĂLINA + VALI

De multă vreme am vrut să merg la Brașov unde să fac o ședință foto/video împreună cu prietenul și colegul meu videograf Eduard Carp. Coincidența a făcut că Vali și Cătălina voiau fotografii cu zăpadă, dar și o ședință foto Love Story la Casa de Oaspeți de la Cincșor.

Și uite așa, toate planetele s-au aliniat, motiv pentru care am început să punem la punct toate detaliile! Am gândit un mic scenariu, am ales mood-ul și ne-am pus pe treabă. Și uite ce a ieșit: O ședință foto de toată frumusețea.

Mi-a plăcut mult de ei pentru că sunt foarte frumoși și plini de viață. Se vede că se iubesc și că fac o echipă minunată. Pe Cătălina o știu de multă vreme și lucrăm des împreună (este blogger de modă), însă de data aceasta am avut ocazia să o fotografiez din cu totul altă perspectivă.

Le mulțumim mult celor de la Cinșor pentru că ne-au pus la dispozție locația lor.

Puteți vedea video-ul de making of pe canalul meu de YouTube.

Photographer/Editor: Julius Paul
Brașov/Cincșor, 09-10.01.2021


Petra + Paul

PETRA + PAUL

[RO] Sunt foarte nerăbdător să vă arăt câteva fotografii de la styled shoot-ul cu Petra și Paul de la Conacul Archia. 🖤 Mult timp mi-am dorit să fotografiez o nuntă cu tematică “întunecată”, cu o rochie de mireasă neagră, însă pentru că nu s-a ivit ocazia, am zis că o creez eu. Am început să lucrez la concept acum un an, să găsesc modele și îmbrăcăminte și… iată fotografiile!

Am vrut să integrez acest shooting într-o ediție specială a workshop-ului “Tell a Story”, de două zile cu tematica “Halloween Wedding”. Dar din pricina pandemiei, am considerat că e mai sigur pentru toată lumea să lucrăm într-o echipă restrânsă!

Am creat o atmosferă intimă în care am pus accentul pe interacțiunea dintre cei doi miri. Nunta este în primul rând despre bucuria de a-ți uni destinul cu persoana iubită, iar contextul creat trebuie să fie o extensie a personalității celor doi oameni.🖤

Nu a fost deloc ușor să pun în practică această idee. Pe lângă faptul că a fost o provocare să găsesc modelele potrivite, îmbrăcămintea și decorul aticipce nu le întâlnești la tot pasul. Dar sunt bucuros că Ana Maria Dinca a acceptat provocarea de a crea o rochie de mireasă neagră, iar cei de la MEN’s Club ne-au oferit un costum pe care să îl adaptăm la tematica noastră. Și ca de obicei, minunatele fete de la Vanilla Events au găsit o soluție pentru decor împreună cu cei de la La vie en Rose.

Doresc să le mulțumesc tuturor celor implicați:
Locație: Conacul Archia
Modele: Paul și Petra
Rochie: ANA Clothing
Costum: MEN’s Club
Decor: Vanilla Events
Flori: La vie en Rose

Photographer/Editor: Julius Paul
Conacul Archia Deva 14.11.2020


Anca + Bogdan

ANCA + BOGDAN

[RO] Al patrulea workshop de fotografie de nuntă Tell a Story i-a avut în prim-plan pe Anca și Bogdan care, deși sunt căsătoriți, au avut parte de încă o nuntă. Am regizat un eveniment complet la Conacul Secuiesc de la Colțești pentru a le arăta cursanților cum se poate crea o poveste din fotografii.

Pentru mine a fost o experiență fantastică să organizez o nuntă cap-coadă și chiar dacă am mai făcut asta de două ori în trecut, am avut mari emoții. Îmi doream ca totul să fie perfect!

A fost o zi și cu ploaie și cu soare, dar ne-am păstrat entuziasmul pentru că indiferent de situație, ca fotograf, trebuie să surprinzi partea frumoasă a lucrurilor.

De dimineață am realizat pregătirile mirilor, unde a Anca a fost aranjată de Iulian și Antonia care au adaptat foarte bine coafura și machiajul la tematica nunții. Apoi cei doi au îmbrăcat hainele de mire și mireasă și și-au scris jurăminte pe care le-au rostit la ceremonie.

În tot acest timp fetele de la Vanilla Events au realizat decorul, iar Mădă a făcut aranjamentele florale în aceeași tematică. Am avut o masă mare cu papetărie personalizată pentru fiecare participant, realizată de Cristina.

După ce am servit masa de prânz a urmat ceremonia umanistă, unde Bob Rădulescu a avut un discurs foarte emoționant care i-a introdus pe Anca și pe Bogdan în starea de spirit necesară pentru a-și spune jurămintele și a-și oferi inelele.

Seara s-a încheiat cu un mic party cu muzică live cântată de trupa Remakers. Am avut dansul mirilor și ne-am distrat și noi puțin alături de ei.

Și la final am aprins steluțe și ne-am fotografiat cu minunatul tort de la Acadeea Bakery.

Asta a fost povestea de nuntă pe care am creat-o în cadrul workshop-ului! Acest proiect nu ar fi fost posibil fără implicarea tuturor furnizorilor premium care au dat dovadă de multă pricepere, atenție la detalii și răbdare. Vă mulțumesc enorm de mult!

Locație: Conacul Secuiesc Colțești
Modele: Anca Cheregi și Bogdan Pop
Rochie: IVAZ Couture
Costum: Artizan Suits
Decor: Vanilla Events
Ghirlande luminoase: Rent-a-Tent
Flori: Mădă Bucur
Coafură: Iulian Buzatu
Machiaj: Antonia Grosan
Prăjituri: Acadeea Bakery
Papetăria: WhiteSand Boutique
Ceremonie: Bob Rădulescu
Cvartet: Tonos
Band: Remakers
Making of foto: Laura Bâlc
Making of video: Adrian Moise
Asistent: Daniel Vasilca

Puteți vedea fotografii și video de making of pe BLOG!

Photographer/Editor: Julius Paul
Conacul Secuiesc de la Colțești, Alba, 25.08.2020


Anca + Bogdan

ANCA + BOGDAN

[RO] La al patrulea workshop de fotografie de nuntă Tell a Story am realizat o ședință foto-video Love Story cu Anca și Bogdan în van-ul lor DIY la Rimetea.

Această ședință are 2 scopuri: primul este pentru acomodarea fotografilor cu modelele și invers, iar al doilea este de a le crea o amintire frumoasă modelelor.

Pentru că amândoi sunt fotografi, a fost o experiență interesantă pentru ei să fie de cealaltă parte a camerei foto. Am dorit totodată să-i punem și într-un context care îi reprezintă. Având în vedere că Rimetea este un loc preferat pentru ei și călătoresc destul de des cu van-ul, toate planetele s-au aliniat perfect.

Pe partea de video am dorit cadre ilustrative pentru povestea lor de dragoste despre care au vorbit la ceremonia de la nuntă regizată. Puteți vedea mai jos rezultatul.

Puteți vedea fotografii și video de making of pe BLOG!

Photographer/Editor: Julius Paul
Rimetea, Alba, 24.08.2020


Ioana + Andrei

IOANA + ANDREI

[RO] Am mers la Sibiu ca să fac o ședință foto stilizată cu prietenii mei, Ioana și Andrei. Ei vor avea nunta anul viitor, dar până atunci, doresc să exploreze diverse stiluri și vestimentații. Cu siguranță au găsit ceea ce li se potrivește!

A fost o zi însorită la Sibiu, dar primirea a fost și mai calduroasă. Cei doi au gândit conceptul și au ales locația, iar eu am încercat să creez în fotografii o atmosferă potrivită. Nu știu ce credeți voi, dar pe mine, aceste imagini, mă duc cu gândul la Spania, la zilele toride de vară dintr-o localitate de pe țărmul mării Mediterane.

Locație: Jules Bistro
Rochie: IVAZ Couture
Costum: Massimo Dutti
Decor și Flori: A cote
Making of: Delia Petrișor

Photographer/Editor: Julius Paul
Jules Bistro Sibiu 24.06.2020


Florina + Paul

Florina + Paul

[RO] Pentru că în această perioadă există foarte puține evenimente, majoritatea furnizorilor din domeniul nunților se confruntă cu o lipsă acută de materiale postabile pe relețele de social media. Așa că, am adunat o gașcă faină de furnizori premium din Cluj-Napoca și am organizat o ședință foto stilizată. Practic fiecare a contribuit cu produse sau servicii, iar eu am realizat fotografii pentru a beneficia toți de materiale calitative.

Deși vremea nu a ținut cu noi, nu ne-am lăsat descurajați. Per total a fost o experiență super faină și abia aștept următoarea ședință foto.

Locație: Motel Gilău
Modele: RMM Models
Rochie: IVAZ Couture
Costum: Makko Suits
Decor: Vanilla Events
Flori: Mădă Bucur
Coafură: Tabita Scurtu
Prăjituri: Acadeea Bakery
Papetăria: WhiteSand Boutique
Making of: Camelia Elena

Puteți vedea fotografii și video de making of pe BLOG!

Photographer/Editor: Julius Paul
Motel Gilău Cluj 18.06.2020